Interviu cu veteranul de război locotenent-colonelul (în retragere) Vasile Găitan

Născut în 17 ianuarie 1921

MApN · 03.06.2021




 - Bună ziua! Sunt locotenent colonel Bibire Cosmin de la Comandamentul Bazei 3 Logistică Zargidava Roman. Avem onoarea de a ne afla la domiciliul domnului locotenent colonel Găitan Vasile, veteran de război și în cadrul campaniei organizate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, intitulată Recuperarea istoriei naționale, voci de dincolo de veac vom adresa câteva întrebări domnului locotenent colonel Găitan Vasile, legate atât de viața sa personală, cât și despre activitatea lui din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
         
Domnule locotenent colonel Găitan, vă rugăm pentru început să ne spuneți câteva date personale: unde v-ați născut, în ce localitate și ulterior, câteva date despre familia dumneavoastră: părinți, frați, bunici și câteva date despre copilăria dumneavoastră!

    - Mă numesc Găitan Vasile, sunt veteran de război din Al Doilea Război Mondial. M-am născut în comuna Vărzăreștii Noi, județul Lăpușna, județul Chișinău. Am fost factor poștal în această comună. Am fost 5 copii, dintre care primul, ca să mă laud și eu într-adevăr, primul copil, fecior de țăran, învățător în această comună care a absolvit Școala Normală în 1927 și după absolvire m-a luat pe mine și m-a dus la Școala Normală din Chișinău, unde am făcut până în 1940, 6 clase normale, fiind întreținut de el, când la data de 21 iunie 1940, Basarabia a fost dată sau cedată prin înțelegerea Ribbentrop-Molotov, rușilor.
   -Spuneți-ne ceva despre părinții dumneavoastră!
   -Părinții mei au avut 5 copii. Tata a murit în 1940, fiind factor poștal, iar noi, copiii, ne-am împrăștiat venind în România în 1940, când am cedat Basarabia, am stat, ne-am dus inapoi în 1941, când a început războiul în 1941 și am stat până în 1944, când iarăși ne-am refugiat în România, după a doua etapă de recuperare a rușilor a teritoriilor în luptele cu germanii.
   - Despre bunicii dumneavoastră ne puteți spune ceva, vă mai amintiți?
   - Bunicii mei au fost simpli țărani.Tata a avut 3 frați . Au avut casele alăturea-unul lângă altul, dar mare lucru nu pot spune despre verii mei că au rămas acolo, s-au dus prin Rusia, pe la Domatk, au muncit pe acolo, au fost înrolați în Armata Rusă o parte din ei și transformările astea care s-au făcut după război, când rușii au luat Basarabia și au transformat-o până 1944.

   - Mulțumesc! Vă întreb în continuare despre încorporarea dumneavoastră în armată. Când v-ați încorporat în armată? În ce an și la ce unitate ați fost trimis?
   - Prima dată am fost 6 luni de zile. Am făcut Armata Română care a încorporat marea majoritate a tineretului  de război - premeditare, în special, pentru război, cu arme rusești preluate de la prizonieri
sau de la cei căzuți pe front.



   - La ce unitate ați fost trimis?
   - Nu mai țin minte unitatea militară.
   - Dar despre condițiile de cazare în unitate, vă mai aduceți aminte? Cum erau condițiile de cazare?
   -  Acelea care erau cu lipsuri. Începeam la 8.00 și ieșeam la 2.00. Se făceau și trageri în momente improvizate.
   - Care erau rapoartele  între gradați și ofițeri?
   - Gradații erau buni. Ei erau cazați la gospodarii satului și veneam dimineața la program și stăteam până la ora două, iar de la două eram liberi.

   - Când ați plecat pe front? Vă mai aduceți aminte data și localitatea?
   - 23 august 1944.
   - Unde ați plecat?
   - Am plecat contra nemților.
   - Spre ce localitate v-ați îndreptat prima dată?
   - Ne-am îndreptat spre Cluj, că asta a fost prima dată.
   - Cu ce mijloc de transport?
   - Cu pasul, pe jos. Altceva nu aveam.
   - Câte zile ați făcut până acolo?
   - Nu îmi mai aduc aminte. Condițiile care erau... mijloace de transport auto nu erau. Totul,  totul era pe jos.
   - Și botezul focului, primul contact armat cu inamicul, vă mai aduceți aminte unde a fost?
   - Seara a fost, dar nu era armata germană, ci era armata ungară, armata care era formată din austro-ungari înainte, era armata ungară care era asociată cu armata germană. Primul contact cu nemții a fost după o săptămână și ceva. După aceea s-au organizat.
   - Deci vorbim despre luptele din 1944, spuneți-ne așa, în general, cum au fost luptele din primăvara și vara lui 1944? Cum apreciați dumneavoastră acțiunile de luptă din perioada respctivă?
   - Nu erau deosebit de severe. Nu erau. Ne relaxam. Nu aveam contact, uneori, câte 4-5 zile cu ei. Și armamentul era slab. Eu am făcut artilerie. Trei tunuri aveam și trăgeam la două zile, la trei zile, depinde dacă ne provocau ei sau se întâmpla ceva, să se acționeze prin comunicarea care se făcea cu ei.
   - Cum apreciați luptele din luna august 1944? Cum s-a rupt frontul? Vă mai aduceți aminte?
   - Da. Frontul s-a rupt, era la Iași. Eu eram în Regimentul 15 artilerie la Curtea de Argeș.
   - Vă mai amintiți cum au reacționat militarii germani la schimbarea de arme a românilor? Aveați cunoștință de atitudinea lor?
   - Păi sigur că da. Reacția trupelor germane prin aviație. La București, când a fost ocupat Bucureștiul, că eu am avut un frate care era la Școala de subofițeri de jandarmi la Timișoara și au fost concentrați pentru apărarea Bucureștiului și au luat parte și ei când s-a dat atacul asupra Bucureștiului, că armata germană a vrut să ocupe Bucureștiul, să debarce. Luptele au fost la Otopeni, severe. Mă rog, cine cunoaște istoria, au fost victime multe în București la 23 august.
   - După ce s-a terminat războiul, domnule locotenent colonel, vă rugăm să ne spuneți ce ați făcut în plan personal? V-ați căsătorit după război?
   - După război m-am eliberat din armată la 26 august 1946.
   - V-ați căsătorit?
   - După război nu m-am căsătorit imediat, eram refugiat.
   - Când v-ați căsătorit?
   - În 1947.
   - Câți copii ați avut?
   - Doi copii: o fată și un băiat.
   - Și cum a fost viața după război?
    - Viața după război a fost ca la toată lumea. M-am dus și mi-am perfecționat studiile, aveam nevoie de conversie și m-am încadrat la Prefectura Județului Roman în 1948. E și în 1947 iarna m-am căsătorit. Soția avea și ea o bucățică de serviciu la Serviciul sanitar aljudețului Roman, iar eu am intrat la Prefectura Județului Roman pe post de secretar și am lucrat 37 de ani, în domeniul agricol.
   - Ce ne puteți spune despre instalarea regimului comunist după anul 1948?
   - Prin guvernul Petru Groza s-a făcut instalarea la putere a comuniștilor cu Ghiorghiu-Dej, iar apoi Ceaușescu.
    - Au fost oameni persecutați, închiși politic? Aveați cunoștință despre asta?
   - Da. Au fost oameni persecutați. S-au încadrat și ei acolo.
   - Dumneavoastră nu ați fost în situația asta!?
   - Nu. Eu am fost membru al fostului partid Plugarul care atunci ca și acum, depinde de Ministerul Agriculturii. Apoi am completat studiile: am făcut Școala medie tehnică veterinară la Iași.
   - Și care a fost ultimul loc de muncă?
   - În 1946 la Prefectura Județului Roman numit de mMnisterul Culturii.



   -  Și când v-ați pensionat?
   - Păi am lucrat după Prefectură, la Primăria orașului Roman până la pensionare în 1962, cam așa ceva.
   - Ne apropiem de finalul interviului. Ce ați dori dumneavoastră să mai adăugați vis-a-vis de problematica aceasta a istoriei? Dacă doriți să mai adăugați ceva in plus față de întrebările pe care vi le-am adresat?
   - Ce aș putea adăuga? Deși sub Ceaușescu a fost un regim totalitar, totuși viața socială a omenirii a fost bună, cu toate lipsurile pe care le-am avut. Învățământul era în regulă. Populația avea și greutăți, și beneficii, dar totuși cine a muncit, a avut și atunci și acum.
   - Domnule locotenent-colonel Găitan, aveți venerabila vârstă de 100 de ani, ce sfat le dați tinerilor de astăzi?
   - Totul se rezumă la muncă și la cinste! Nu muncești, nu ai! Nimeni nu îți dă fără muncă! Să zic: eu am avut un serviciu bun, am fost un om care mi-am văzut de treaba mea, de munca mea și am trăit, în general, bine...de am ajuns la vârsta asta așa.
   - Cu ce sunt diferiți tinerii de astăzi față de cei de odinioară, pe care i-ați cunoscut dumneavoastră?
   - Tinerii de astăzi nu vor să se încadreze să muncească sau muncesc fără putere de decizie. Ca să spun, să nu greșesc, dar nu prea le place munca. Distracția este mai ușoară, dar fără muncă nu se poate!
   - Ce sfat le dați părinților, nouă, celor mai tineri?
  - Să nu lăsați copiii care înțeleg să li se dea tot și fără muncă nu se poate! Eu am doi copii, dar eu am muncit pentru copii mei, i-am educat, au făcut studiile. I-am ajutat și îi ajut în continuare. Am ajutat și nepoții că s-au căsătorit înainte de terminarea studiilor universitare, am ținut, spre exemplu, nepotul la mine, după aceea l-am dat acasă. S-au căsătorit toți și eu sunt acum fericit într-un fel... și cu păcatele care le am, că mi-am pierdut și copilul, băiatul  și ginerele care, vorba ceea, a fost om de treabă și a avut și el doi copii care au terminat studiile universitare. Viața este muncă.
   - Domnule locotenent colonel, vă mulțumim pentru amabilitatea de a corda acest interviu! Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și multă bucurie în viața dumnavoastră de acum înainte!
   - Și eu vă mulțumesc și spor la treabă și înțelegere în viața de muncă! Nu-i înțelegere, nu-i nimic!