Onor veteranilor de război!

Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an, la 29 aprilie, a fost marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie militară organizată în Cimitirul Eroilor din municipiu. Alături de veteranii de război, la eveniment au fost prezenți prefectul județului Cluj, Tasnádi István-Szilárd, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și ai structurilor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, la nivel local. În programul ceremoniei s-au regăsit o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți și depunere de coroane de flori. Totodată, veteranilor prezenți la ceremonie li s-au oferit cadouri și diplome de excelență, din partea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în semn de aleasă prețuire și considerație pentru contribuția deosebită pe care au avut-o în luptele purtate de armata română în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cei mai în vârstă ostași ai României sunteți dumenavoastră, iar abnegația și curajul cu care v-ați îndeplinit datoria față de patrie ne servesc drept exemplu. Acum este rândul nostru să ne asumăm prezentul și, cu încredere în viitor, să ne aducem contribuția la pacea și stabilitatea națională și internațională”, a fost mesajul transmis de comandantul diviziei, general-maior Dorin Blaiu, venerabililor veterani.

Cinste și stimă veteranilor de război!