În 1940, când am avut teribilele pierderi teritoriale, Ardealul de Nord, Basarabia și Nordul Bucovinei, cum a primit familia dumneavoastră vestea?
Când v-ați încorporat?
E Șovert Ștefan
Când vine supărat intrăm sub pat
Compania la raport
Apare ca un mort,
Dar las că trece un an
Și ajungem la liman
Și atunci când om scăpa
Ne-om închina! “
Când ați depus jurământul militar?
Vă mai amintiți care erau condițiile de cazare în unitate?
V-ați luptat cu inamicul la baionetă?
După război?
Ce sfat le dați tinerilor de astăzi?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Li s-a rupt inima! Sunt tot români, nu? Și eu...nici n-ar trebui să vorbim de Moldova, de Basarabia ambele sunt pâmânt românesc! Poate s-o gândi tineretul ăsta să facă ceva…
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Am avut… pe sora mea, Ana.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Când venea, când se retrăgeau nemții, o parte din Piatra Neamț, cei care au avut posibilități au plecat unde au putut. Că nemții începuseră să facă prăpăd de necaz. A fost aiureală mar și cu armata, săraca armata noastră, care se retrăgea odată cu nemții că nu avea altă posibilitate. Apoi toate bombardamentele le-am apucat în București. Toate. Primul în Gara de Nord. Ce-am putut să văd… au fugit gloanțele pe lângă mine și schijele… și când s-a terminat bombardamentul atunci au lovit și ateliere Grivița… cu inginerii, cu toți maiștrii, tehnicienii. Au căzut bombele și au murit mulți sufocați.
Când v-ați încorporat?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: M-a lăsat frate-miu cel mare…”uite aici e un chioșc, cu 2 bâtrâni și aici e groapă în caz de bombardamente“... și plecau mașinile spre Snagov cu militari…și zic …eu să stau aici? M-am urcat…Era încă Antonescu în țară în 1943. După ce s-a terminat bombardamentul a trebuit să revin. M-am întors, dar nu mai cunoșteam locul. Țigările, tutungeriile și bătrânii, pe toți praf i-au făcut! Și frate-miu când m-a văzut era disperat!... a venit și când m-a văzut, m-a sărutat! El a spus “din amplasamentele astea nu ai voie să fugi de aici”. Eram lângă atelierele Grivița, iar când a trecut Antonescu către Snagov, eu deja eram la datorie! Și când a trecut am luat poziția și l-am salutat! Se uita, dar îți spun…plângea!
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Tragerile…în pădurea Pantelimon. Și să vă spun încă ceva… era o iarnă de crăpau pietrele… și am plecat la instrucție acolo, iar eu până am ajuns acolo înghețasem tot. Nu-mi mai simțeam mâinile…zic, băi Nicule, ce fac cu pușca asta că nu mai pot s-o țin? dar ai dracu bucureșteni care erau în pluton… facem un foc! Am încins un foc și când era mai dulce să stai la bancuri a veni căpitanul Șovert, comandantul comaniei și român adevărat și zice: să vii să iei pedeapsa când ajungi pe platou, i-a spus lui frate-miu. 5 zile la arest! Dar când am fost brevetați am făcut o serbare, iar la serbare au luat și soțiile ofițerilor și subofițerilor și eu cu încă unu cântam la mandolină, i-am făcut cântecul:
E Șovert Ștefan
Când vine supărat intrăm sub pat
Compania la raport
Apare ca un mort,
Dar las că trece un an
Și ajungem la liman
Și atunci când om scăpa
Ne-om închina! “
Când ați depus jurământul militar?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: După ce am fost 1.400 de elevi la parașutiști. Dar am depus numai 700. De ce…când era vorba de sărit erau cam albaștri.
Vă mai amintiți care erau condițiile de cazare în unitate?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Foarte bune. Dar 3 luni am avut… nu știu daca am dormit o lună... așa era… apoi instrcție nu mă întreba! Te trântea unde voia! Și în baltă te trântea!
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Noi am venit cu Compania a 9-a de la Curtea de Argeș, trebuia să vină de fapt, tot batalionul, dar am început așa… și am ajuns în București, la cazarmă și, în seara de 23 august 1943, noi dormeam și a venit un colonel și a zis: băieți (eram pregătiți oricum să sărim în zona Iașului, cu binoclu cu tot ce trebuie), și a zis: se face pace! S-a făcut pace! Dar nu era pace. La 3 dimineața alarmă! Dacă a sunat alarma, am ieșit imediat. Eu, de fapt, aveam pantalonii, dormeam cu ei. Am ieșit pe platou, erau mașinile gata să urcăm în ele. Erau mașini de 4 persoane și ne-am îmbarcat și hai în gară la Pantelimon. Acolo era un tren încărcat cu nemți. Locotenentul Mesteș a dat ordin să încercuim trenul și la o rachetă roșie fiecare trage câte o rafală de pistol! Și nemții, unii mai scoteau pe geam batiste ori ceva că se predau…și ordinul de la Majestate era să le dea direcția! Să meargă în Germania. Ori câtă vreme ei nu s-au dus în Germania atunci. S-au dus la aeroportul Henri Coandă… ăsta era un aeroport al nemților, nu ăsta care îi acuma… acolo se alimentau avioanele germane și ăia au stricat foarte mult Bucureștiul. Veneau în picaj. Și, din sfert în sfert de oră, bombardau Bucureștiul - un raid pleca, un raid venea…
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Să-mi aduc aminte…cât mai am de povestit… când am plecat de acasă…. Pot să spun de fratele meu? A fost curajos. De asta a fost decorat. Și eu am fost curajos, că nu-ți dă nimeni o medalie așa de... fratele meu într-adevăr a fost… îmi pare rău că atunci când am plecat de acasă la parașutiști părinții mei nu au știut că eu mă pregătesc din timp. Și m-am dus la unchi-miu, mi-am făcut valiza și am plecat la București. Înainte de a pleca, de a mă pregăti, am văzut în ziar: Școala de parașutiști! Hai să mă duc! și am plecat la București. Cineva i-a spus mamei. Și mă pomenesc... eram deja îmbarcat în tren, mă uitam pe geam și am văzut-o pe mama… plângea biata mamă! În sfârșit, am ajuns la București. Când am ajuns, mă interesasem... eu nu am mai fost în București… și mă dau jos la liceul Lazăr. Când mă dau jos să iau tramvaiul spre Pantelimon, nu mai aveam bani în buzunar. Mi-au umflat banii șmecherii. Și în tramvai văd pe unu... cum purta frate-miu (uniforma militară), zic: domnule adjutant, văd că sunteți parașutist. Da, măi băiete! Zic uite, așa, așa… și nu pot să-mi scot bilet că mi-au furat banii. Și zice: nu-i nimic. Dar la ce mergi? Zic: Am pe fratele meu, pe adjutantu’ Rompu. Apoi mi-a scos el bilet și gata... Am ajuns la frate-miu. Deja începuseră antrenamentul la sol elevii. Și m-am apucat și eu să sar pe un fuselaj de avion, pe plasă… mă pregăteam și eu ca ceilalți. Numai adjutantu’ Tacu știa de mine. Dar, plimbându-se, căpitanul Șovert, mă vede: Ce-i cu civilul ăla? Tot pe Tacu l-a întrebat. E fratele lui adjutantu’ Rompu și ar vrea să rămână aici dar nu poate să-i spună lucrul ăsta că îl și bate. și îl cheamă pe frate-miu: Care-i treaba? Ce-i cu fratele dumitale? Păi, domnule căpitan, vrea să se facă parașutist. Vrea să facă școala... Foarte bine. Și așa am ajuns.
V-ați luptat cu inamicul la baionetă?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Nu. Nu am avut fericirea asta, dar am avut colegi care au luptat la baionetă. Noi nu aveam baionetă, noi aveam pumnal, așa îl deschideam, cât o baiotetă.. așa stralucea! faceai și școala de aruncat…
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: În jurul la 1 an. Până ne-a brevetat.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Unde găseam loc! Mai puneai lopata și-ți făceai amplasament… și-ți trăgeai pământ în față.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Am fost rănit, da. Numai m-a șters la piciorul stâng, iar la dreptul am și ulcerații… când m-a rănit atâta sânge a curs că n-am mai simțit că s-a coagulat..și nu mă mai durea.. dar când m-au văzut… doar mi se slăbise puterile.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Nu. Mă pansam. Frate-miu a fost… 8 schije în spate.. și a rămas cu una. Și aia... nu putea să-l opereze că n-au avut curaj doctorii. De la un nerv râmânea paralizat și a avut săracu până când a murit.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Aveam mașinile noastre care ne aduceau la Pantelimon la aerostație.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Armistițiu? În seara lui 23 august (1944)! Da. S-a auzit! Că se va face armistițiu. și în seara lui 23 august noi dormeam în dormitoare și a venit ofițerul de serviciu și a zis: Băieți, deșteptarea! Nu mai mergem pe front!
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: București? Brașov? Cum să nu? Știu. Nu am participat. Eram bolnav atunci…
După război?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Eram bolnav după toate necazurile…
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Da cum să nu. Veneau bombardamente…le auzeam cum vin…ziceai că se prăpădește lumea.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Nu eram acasa. Eram la București.
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Eu cu ei? Vă spun eu ce relații am avut eu cu rușii… După ce s-a terminat... să mă duc și eu acasă… cică s-a mai liniștit. Dar în gară la Bacău, unde trebuia să schimb trenul spre Piatra Neamț, erau rușii beți în patrulă. Eu aveam cizme nemțești în picioare. Și aveam uniforna tot așa... (ca nemții), și culoarea, și boneta. Așa...”Slosii. Davai midea. Documents!” Asta țin minte! I-am dat document… și… am leșinat așa bătaie am luat! Aici... uite aici mă băteau (arătând spre partea toracică)... am leșinat… și apoi m-au dus în gară și au ieșit ai noștri patrulă că era și patrula noastră. Dar când mă băteau n-au ieșit afară că le-a fost frică și lor. Că îi retezau imediat. Și m-au pansat la infirmerie… și am stat acolo vreo 2-3 ore… și a venit trenul de Piatra Neamț și m-am dus acasă. Dar nu acasă. M-am dus la moșu meu, la moș Costică, săracu Dumnezeu să-L ierte! și am luat de-a lungu Bistriței și am ieșit în spate și am bătut în poartă la el, unde am stat 3 zile până m-a descoperit mama, părinții. Eram umflat. M-au bătut de țin minte câte zile oi trăi. Eram desfigurat! De aia îi iubesc atât de mult.
Ce sfat le dați tinerilor de astăzi?
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Ce sfat? Să dau tinerilor? Să țână la țara lor, șă muncească și așa cum cum iubesc mama, să iubească și țara! Și dacă vor să fie bogați să muncească, că nici eu n-am avut nimic…dar să muncească, să muncească și iar să muncească!
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Păi, sunt mai deștepți, mai șmecheri și acuma și cei bâtrâni sunt de vină că nu-i înțeleg și pe ei… trebuie să înțelegi că lumea se schimbă… asta e… Aici, în Cristian, când am venit nu puteai să mergi cu Bicicleta… atâtea gropi și atâtea drumuri proaste. Acum se dau cu rolelele!
- Lt. (rtr.) Rompu Gheorghe: Să nu-i învețe cu nărav pe copii! Să le spună: băieți, la muncă de acuma! Noi am muncit până acuma… și acum avem noi nevoie... nu să stați pe capul părinților…la muncă, tată. Să vezi cum se câștigă… să pui preț pe ban!