Revedere după 80 de ani - Lucia Cerghizan

După aproape 80 de ani, în aprilie 2024, doamna Lucia Cerghizan, veteran de război, s-a întors pentru prima dată să viziteze locul unde, ca adolescentă, a fost martoră ororilor războiului și a ajutat la salvarea vieților militarilor răniți.

Vizită la locotenent-colonel (rtr.) Ioan AMARIE

"Am avut misiuni de luptă în munții Tatra și la Cahul. Am trecut peste Tisa, Nistru și Prut. Când treceam Nistrul sau Tisa mă întrebam de multe ori dacă mai apuc să mă întorc în România. Îmi făceam cruce și îmi ziceam în gând, «Doamne, ce bine că am mai apucat și ziua de azi». De multe ori nu aveam ce mânca, fiind nevoiți să măncăm chiar porumb din lanurile găsite în drum. În Ucraina am stat 2-3 săptămâni. La întoarcerea în țară am participat la diferite misiuni, din Ardeal și până în Moldova. Mergeam zilnic câte 40 de km. Aveam după noi o căruță cu 2 roți, numită cuhnie, care avea prevăzută un cazan, iar dedesubt se făcea foc din lemne, fiind pregătită mâncarea, chiar în timpul deplasărilor."

Gl.fl. aer (rtr )Victor Stănescu, veteran de război

Invitatul special la activitatea de pregătire a pachetelor-cadou pentru veteranii de război a fost generalul de flotilă aeriană (rtr) Victor Stănescu. În uniformă de aviație, zâmbitor, știa că e unul dintre cei 699 de camarazi de arme din cel de-al Doilea Război Mondial. În lumea veteranilor, îl considerăm tânăr, la cei 92 de ani.