Veteran de război colonel (în retragere) Adrian Vânătoru

Născut la 26 aprilie 1921

MApN · 26.04.2021



 
Colonelul  (rtr.) Adrian Vânătoru s-a născut la 26 aprilie 1921, în familia Vânătoru, din părinți ortodocși, tatăl Ion (dascăl la biserică și notar) și mama Stana (casnică), în comuna Măcrina, județul Râmnicu Sărat, fiind al 5-lea născut din cei 12 copii.
 
A absolvit Școala Primară din comuna Măcrina, în anul 1934; Liceul Regele Ferdinand I din Râmnicu Sărat, absolvind bacalaureatul în București, în anul 1943 și Școala Militară Ofițeri Rezervă din București, în anul 1945.  


A fost înrolat într-un Regimentul de Artilerie Antiaeriană participând la luptele de apărare ale dintre localitățile București și Ploiești.
Ca veteran de război a participat la toate activitățile organizate ce către Ministerul Apărării Naționale, la care a fost invitat.

Pentru faptele sale, a primit medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, conferită de Președintele României în anul 1997;  
 
Pe plan profesional și-a desfășurat exemplar activitatea de învățător și bibliotecar, 1 an în comuna Știubei, județul Râmnicu Sărat, 17 ani în Maramureș, comuna Nănești, Raionul Sighet, 14 ani în comuna Rucăr, județul Argeș și 7 ani în Municipiul Câmpulung.
Ministerul Culturii i-a acordat, Diploma și Medalia Muncii pentru merite obținute în activitatea culturală în urma participării la cel de-al III-lea concurs pe țară între echipele artistice ale căminelor culturale, caselor de cultură și caselor de citit.
Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport de pe lângă Consiliul de Miniștri, i-a acordat în anul 1953, Diploma de Instructor sportiv – Excepțional.
Asociația de Voluntariat Regional Baia Mare i-a oferit în anul 1955, Diploma de Merit pentru rezultatele bune obținute în ridicarea nivelului de pregătire a tinerilor.
Școala Specială Rucăr i-a acordat Insigna Învățător/Educator pentru activitatea de excepție, desfășurată în Casa de Copii-Rucăr timp de 14 ani.
I-au fost acordate foarte multe diplome și distincții la concursurile locale și regionale unde a participat obținând rezultate foarte bune.
 
În plan familial și-a format o familie frumoasă fiind înconjurat cu multă dragoste de soția sa Filofteia împreună cu cei doi copii: Adrian și Cerasela–Elena.
Pe soție, în vârstă de 63 ani, a pierdut-o în anul 2000, în anul 2003 la vârsta de 41 ani a decedat și fiul său Adrian, iar în anul 2005 și-a pierdut și pe cei doi nepoți.
De atunci, domnului colonel (rtr.) VÂNĂTORU Adrian rămânându-i ca mângâiere, scut și nădejde a bătrâneții fiica sa Cerasela–Elena.
Se bucură de liniștea căminului, fiind îngrijit cu foarte multă dragoste de familia fiicei sale, care ne-a primit cu căldură și cu promisiunea că ne vom mai revedea!