Veteranul de război Ion Sorcean, născut în 12 septembrie 1921

Povestea fraților Sorcean: Ion, tânărul ce nu s-a mai întors din război și Simion, eroul în viață al României de astăzi

MApN · 28.04.2021



Eroi au fost, eroi sunt încă. Povestea fraților Sorcean: Ion, tânărul ce nu s-a mai întors din război și Simion, eroul în viață al României de astăzi
 
Povestea eroilor Ion și Simion Sorcean, din Josenii Bârgăului (Bistrița-Năsăud), este povestea neștiută a miilor de tineri români ce au plecat la război fără să știe dacă se vor întoarce acasă. Și, unii dintre aceștia, nu s-au mai întors niciodată. Cei mai norocoși au revenit de pe front, dar n-au putut să uite zilele pe care le-au petrecut în tranșee, cu gloanțele morții zburând împrejur. Așa s-a întâmplat și în povestea noastră: Ion, fratele cel mare, nu s-a mai întors de pe front, în timp ce Simion este unul dintre puținii veterani de război în viață, din județul Bistrița-Năsăud, eroii timpurilor noastre, pe ale căror fapte de arme se sprijină România de astăzi. Pe lângă clipele din război, ,,tătucul” Simion, așa cum este cunoscut acum în sat, n-a putut să-l uite niciodată pe  fratele său pe care, în unele zile, încă îl mai așteaptă acasă.
Povestea noastră începe în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, cu doi tineri feciori, Ion și Simion Sorcean, care  munceau în gospodăria părinților, după cum își amintește ,,tătucul” Simion, care, peste câteva luni, va împlini 100 de ani (12 septembrie).
,,Prin '39 sau '40, nu-mi mai amintesc bine, am cosit o grămadă, tot fânul pe care îl aveam de făcut, eu și cu Ion. Noi doi coseam toată ziua, tata, sora noastră Maria și o altă femeie din sat pologeau, apoi seara făceam clăi de fân. Îmi amintesc, ca și cum ar fi azi, cum Ion îmi dădea pe claie și eu călcam claia. De multe ori mi-am amintit vara aia în care am cosit noi doi, o fost o vară faină, călduroasă. Apoi, toamna, colo prin septembrie, am cosit din nou, amândoi, otava. După ce am gătat de cosit, am intrat în râu să ne spălăm, era așa curată și limpede apa de se vedea fundul, dar era rece. Atunci Ion s-o îmbolnăvit de aprindere de plămâni..”

Mai mare cu cinci ani decât Simion, Ion avea o prietenă frumoasă, fata diacului din Mureșenii Bârgăului și se gândea să se așeze la casa lui.  Dar, n-a mai apucat, pentru că, în una din zilele anului 1942, cei doi frați au primit ordin de încorporare. Când au auzit părinții că ambii feciori vor pleca în război, au fost îngroziți. Ion, însă, a căutat să-i liniștească, spunându-le că va trece războiul  și ei se vor întoarce acasă.
Dar nu a fost așa. Cei doi frați nu au fost împreună în zilele războiului să-și poarte de grijă unul  altuia. Ion a fost trimis în sudul României, la granița cu Serbia, iar Simion a ajuns în Ungaria. Spre sfârșitul anului 1944, au început să vină primii feciori din război. În una dintre seri, tatăl celor doi, venind de la câmp, a întâlnit câțiva feciori dintr-un sat învecinat care se întorceau de pe front. Feciorii l-au cunoscut și i-au spus: ,,Moșule, să știi că vine și Ion, mai încolo”. Cum despre Simion nu aflaseră nimic, părinții celor doi au așteptat ca Ion să se întoarcă acasă, dintr-o clipă în alta. Dar lunile treceau, și nici Ion, nici Simion, nu mai ajungeau din război. Apoi, după aproape un an, în după-amiaza zilei de 17 decembrie 1945, a intrat în casă un tânăr slab, cu îmbrăcămintea ruptă și murdară. Au crezut că e un cerșetor și au dat să-l alunge, iar atunci, tânărul a spus: ,,Mamă, sunt eu, Simion”. În acel moment, mama l-a recunoscut și a început să facă mătănii pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că i-a adus băiatul acasă.
Simion le-a povestit că se afla într-un convoi de militari ce urma să ajungă în lagărele din Rusia. Sfătuit de un camarad român, a părăsit convoiul și a fugit prin pădure, împreună cu alți trei feciori din Bârgău. După săptămâni întregi de drum, a reușit să ajungă acasă. Alt camarad al celor patru, rămas în convoi, s-a întors acasă după patru ani de prizonierat în Rusia.

Apoi, au continuat să-l aștepte pe Ion. Până într-o zi, când, câțiva feciori din Prundu Bârgăului, le-au spus că Ion nu va mai veni acasă. Ce s-a întâmplat cu exactitate, nu au aflat niciodată,  poveștilor feciorilor fiind contradictorii de la un punct. Se pare că, la sfârșitul războiului, Ion se afla la o companie ce construia o cale ferată în sud-vestul României, nu departe de granița cu Serbia. În una din zile, Ion și alți câțiva ostași ar fi părăsit compania vrând să se întoarcă acasă, dar au fost prinși de jandarmii de front și omorâți. Și aici intervine controversa: unii feciori susțineau că cei prinși, printre care și Ion, ar fi fost legați după căruțe ori mașini și târâți până când și-au dat ultima suflare, alții susțineau că ar fi fost puși să-și sape fiecare groapa, după care ar fi fost așezați pe marginea gropilor și împușcați în cap.
Deși au aflat această poveste înfiorătoare despre moartea lui Ion, părinții și frații au trait ani de zile cu speranța că poate nu s-a întâmplat așa și Ion se va întoarce, într-o bună zi, acasă.
,,După război, prin ”46, își amintește ,,tătucul” Simion, o venit în sat un unchi, fratele Vasile a lui mama, avea nevastă unguroaică și o slujnică Erjika. Și, într-o noapte, o visat tata că slujnica Erjika îi zice: Moșule, să știi că Ion nu îi mort, îi dus la Vatra Dornei. Și, când ne-o spus tata ce-o visat ne-am gândit că poate Ion s-o fi dus în sus și a veni în cele din urmă acasă, dar săracul n-o mai venit niciodată”.
Oficial, nu i-a căutat nimeni, niciodată, să le spună ce s-a întâmplat cu Ion. Și nici nu le-a înmânat vreo decorație sau orice alt document care să le amintească de jertfa acestuia. Le-a rămas doar amintirea unui tânăr frumos și harnic ce nu s-a mai întors din război. Nu le-a rămas nici mormânt, nici cruce, ca și cum tânărul Ion n-ar fi trecut vreodată prin această lume.

Totuși, în primii ani de comunism, la ei acasă au venit securiștii care le-au cerut poze cu Ion, fără să le spună de ce. Mai târziu, au aflat că feciorii ce nu s-au mai întors din război, au fost bănuiți că ar fi fugit în păduri și uneltesc contra comunismului ori că s-ar fi înrolat în mișcarea legionară. De aceea, ani mulți după război, Securitatea, ce nu era convinsă că Ion Sorcean nu s-a întors de pe front, l-a căutat, fără rezultat, în pădurile de pe Valea Bârgăului.
Anii au trecut, amintirea lui Ion Sorcean nu s-a șters din sufletul părinților și al fraților. Fratele acestuia, veteranul de război Simion Sorcean, își mai amintește cum, în primii ani după război, tatăl lor a văzut în sat un militar pe care l-a întrebat dacă nu cumva a fost în război. Când militarul a răspuns că da, tatăl îndurerat  a mai întrebat: ,,De feciorul meu, Ionuc, nu știi nimic?!”. ,,Nu știu, moșule”, i-a răspuns militarul, iar bătrânul tată s-a întors acasă și a spus familiei că a întâlnit un militar și l-a întrebat despre Ion, dar că militarul nu a știut să-i spună nimic despre acesta. Câțiva ani mai tîrziu, tatăl eroului nostru a trecut în eternitate, luând cu el în mormânt dorul nestins după băiatul lui cel mare.

Întors din război, Simion Sorcean s-a însurat în anul 1946 cu Ioana Bucinaș. Cum nu au avut copii naturali, au înfiat un copil care le-a dăruit nepoți si strănepoți. Atât fiul înfiat, cât și soția ,,tătucului” Simion au părăsit această lume, în timp ce dânsul a rămas să ne arate că istoria României s-a scris cu sudoarea frunților și a sufletelor moșilor și strămoșilor noștri. La cei aproape 100 de ani, Simion Sorcean este unul dintre puținii eroi în viață ai timpurilor noastre. Respect și considerație veșnice, drag erou! Fie-i amintirea binecuvântată eroului de război Ion Sorcean!

Sursă foto: Ionuța Sorcean
Text: Cristina Rusu