"Ziua de 30 aprilie 1923 este ziua în care m-am născut. In comuna Talmaza, judetul Tighina din Basarabia, o comună cu 3000 de locuitori, situată pe malul Nistrului. Tata a avut o pescărie pe malul Nistrului spre mare, mama a avut un atelier de croitorie. În anul 1935, la vârsta de 11 ani, a fost secetă în toată zona Moldovei și Basarabiei. În timpul perioadei secetoase, Regele Carol al II – lea a luat următoarea măsura, de a forma trenuri regale, însoțite de grupuri de studenți în medicină umană și veterinară, student în cultură artistică, grupuri pentru fiecare tren regal. M-am trezit luat de acasă de una dintre aceste echipe, în tren, unde am ajuns pentru prima dată în București. Am rămas uimit de locurile acelea, impresionat de Gara de Nord, eram cu cufărul de lemn în gară. Din tren de la clasa I coboară un general, generalul Gavrilescu Alexandru, care era moldovean din Galați. Eu fiind izolat pe peron, m-a întrebat ”Măi copile, de unde ești?”. I-am răspuns că sunt din Basarabia, adică eram moldovean ca și el, iar de acolo am plecat cu el. M-a dus la Brigada 1 Grănicerească de artilerie. Ajuns acolo, generalul a dat ordin să fie luate măsuri și să mi se confecționeze ținută din stofă ofițerească, să primesc cizme de cismărie. De aici înainte am primit titulatura de ”Micul Napoleon!”.
Am primit pinteni pentru cizme, mi-a cumpărat și un cal, cu care făceam călărie. În ziua de 10 mai am defilat călare alături de generalul Diviziei prin fața tribunei Regelui. Calul era dresat să se lase într-un genunchi pentru a saluta. După ce am salutat cu Regele la tribună am primit din partea lui 2 poli de aur.
Am urmat liceul Titu Maiorescu din București, la vârsta de 11 ani și 6 luni. Când a fost predată Basarabia, părinții mei au fost duși în Siberia, iar eu am rămas singur. Plângeam că am rămas singur, iar generalul mă îmbărbăta și îmi spunea că vom lua Basarabia înapoi. Când a început războiul, eu aveam 17 ani și am plecat voluntar pentru eliberarea Basarabiei, începând lupta în comuna Tulucești de lângă Galați, lângă lacul Brateș. Am întrebat de ce ne-am oprit aici și mi-au zis că vom face manevră, având ordinele în plicuri sigilate și ore precise când trebuiau deschise. Eu dormeam lângă tun, dar când au început să tragă tunurile peste lacul Brateș către orașul Reni aflat de 22 km de Galați, am sărit. Din acel moment a început misiunea de a cuceri Basarabia.
De la Tulucești, s-a schimbat la Țiganca, unde era Regimentul 6 Mihai Viteazul, care a avut multe pierderi de vieți omenești datorită faptului că cota de ridicare a malului Prutului din Basarabia era mai înalt decât malul din Moldova. De acolo ne-am mutat la Albița, unde, cu ajutorul nemților, am forțat o zonă fortificată a rușilor și am reușit să intrăm în Basarabia. În acel moment, rușii se retrăgeau, iar acolo au fost duse lupte ușoare, până am ajung în Tighina (Bender), la 61 de km de Chișinău.
Comandantul știa că eu sunt din localitatea Tighina și am primit concediu pentru a îmi vizita familia. Eu i-am răspuns că familia mea este în Siberia, iar aici nu mai este decât bunica. Nu aveam voie să plecăm fără armă, așa că am plecat să îmi văd bunica. Ajuns în comună au venit toți colegii de la școală, eram bucuros să îi revăd, pentru că nu ne mai văzusem de pe vremea secetei.
De acolo, am plecat la Odesa, unde am cucerit o cazemată la Dalnic. A fost bătălie mare deoarece era un punct fortificat care trebuia să apere portul Odesa. Am avut rol important acolo pentru că eram mic de statură, mi-a fost dată o grenadă cu explozie întârziată pentru a duce pe crenelul cazematei. După cucerirea camezatei am fost propus pentru academia militară la școala de ofițeri.
Ajuns la Scoala de Ofițeri, toate posturile erau ocupate la artilerie, doar la infanterie mai erau locuri. Eu nu am vrut la infanterie, dar am ales să merg la subofițeri pentru artilerie. Nu am purtat grade de fruntaș, caporal sau sergent, am primit gradul de plutonier elev. După 6 luni am primit la școală o ”circulară de comandă” ,în care se spunea că este nevoie de elevi talentați la Academia Militară în cadrul Institutului Geografic Militar. Au fost 100 de candidați care au dat examen pentru 40 de locuri, unde eu am fost primul și am fost numit Chestor de an. Am făcut academia și institutul geografic militar.
Eu nu am fost membru de partid, am fost monarhist și am rămas monarhist. Care a fost misiunea mea? Ca și directivă de la politic am primit un carnet în care trebuia să notez tot și apoi să il dau profesorului de politic. În ședintă mă făcea codoșul securității și eu nu fac așa ceva cu colegii mei. Mi-am dat demisia în ultimul an. Când mi-am dat demisia am fost trimis la unitate cu gradul de plutonier, subofițer când am fost pe front. Eram avansat sublocotenent. Cand m-am întors am fost anunțat că am fost avansat sublocotenent.
Rușii căutau să ne vâneze pe toți basarabenii, să ne ducă în Basarabia, dar în special pe noi militarii. Colonelul Gheorghe Brătianu, nepotul lui Gheorghe Brătianu – liberalul care îmi era comandant mi-a zis ”Măi puștiule, tu rade-o, dă-ți demisia și du-te undeva în Ardeal că aștia te ridică noaptea și eu nu pot să mă opun”. Am venit în Brașov, unde am cunoscut-o pe prima mea soție, care lucra la primărie. Era șefa Serviciului Stare Civilă. M-am căsătorit cu ea și am dus o viață fericită. Ea s-a stins. Un singur copil care nu a mai vrut frați. Era egoist. A făcut liceul. M-am ocupat de el.
La Institutul de Cercetare și proiectare de pe Nicopole, unde am luat serviciul când mi-am dat demisia, am fost șeful Serviciului Studii și Cercetare și Proiectare teren. Eu proiectam conductele de gaz metan. Aveam carnetul că am dat examen pentru petrol și gaze cu gradul a,b,c și d. Începând de la forarea sondei până la arzătorul din sobă puteam să proiectez.
Dumnezeu mi-a dat zile multe, am ieșit la pensie de la institut.
Cea mai grea grea luptă la care am participat a fost cucerirea Bratislavei, la Bratislava a fost luptă grea. Bratislava fiind capitala Sloveniei, am avut noroc că slovacii luptau partizan, în munți, i-am găsit acolo și imediat ai mei cu armele și vânătorii de munte. Ei nu erau cu cehii, nu se împăcau cu nemții. La Bratislava a fost o delegație guvernamentală și de la București m-a sunat doamna secretară a comitetului central al veteranilor să mă duc la București, la Otopeni, că plec cu delegație guvernamentală la Bratislava. Dar a fost pus o strâmbă aici, ca să nu mă trimită pe mine. Cineva a zis că m-a căutat și nu am răspuns. Au plecat fără mine dar nu m-au uitat. Am decorația lor, mi-au trimis decorația, Slovenia. Am decorația Crucea împotriva comunismului, ce am pățit eu cu această decorație, cu secera și ciocanul. Am fost degradat militar pentru asta. Și după repede m-au recuperat.
S-au interesat și m-au reabilitat, celelalte care le-am avut cele regale toate au fost distruse și brevetele de comunist.
Eu am luptat cinstit pentru țară. Era un ungur, un căpitan maghiar membru de partid la comisariat. El îmi zice că ”Pentru această decorație trebuia să fii în fața plutonului de execuție!” Mi-a dat un livret de soldat și când am văzut de la București, ministrul de război Niculescu Marin, care era locotenent cu mine pe front, unde la Tisa am fost rănit la piciorul stâng, și în spate o schijă de obuz. Eu eram eroul regimentului și mi-a dat livretul dar nu cu gradul de sublocotenent. Și am întrebat de ce nu mi-au trecut gradul de sublocotenent, răspunsul lor a fost că a dat livretul la fel cu cel care a fost rupt când am venit de pe front.
Mi-au distrus decorațiile și brevetele pentru că erau regale și ei erau comuniști. Am Steaua României clasa a IV-a, am primit-o de la rege, am fost decorat, îmi dădea clasa a I-a dar aveam grad inferior ca ofițer superior. Comuniștii au confiscat-o, dar mai târziu mi-au trimis-o înapoi. Steaua de acum este dată de comuniști care a înlocuit-o pe cea regală. Trebuiau să se laude și ei că au eroii României.
Am fost rănit la trecerea Tisei, podul de pontoane când l-am trecut ne mitraliau nemții de pe dig. Am trecut acolo și am pus tunurile ușoare, aveam tunuri germane semiautomate, băgai obuzul, trăgeai, îl arunca afară automat. De acolo, rănit fiind, m-au transportat la Careii Mari, la castelul Károlyi de acolo. Acolo mi-au extras glonțul și de acolo m-a trimis la colegiul Carol de la Craiova. Am ieșit în concediu, războiul nu se terminase, eram cu cârjele și nu aveam familie. Toată leafa mea, nu primeam leafa pe front. Cei care aveau familie primeau leafa acasă. Toate salariile au rămas la banca Casa Armatei. Când m-am întors, la PSD era un locotenent colonel SAS. Tu ai venit să dormi aici în dormitoarele cu soldații? Nu am ce să fac, dacă nu am casă nu am părinți, nu am nimic. M-a întrebat dacă nu am avut salariu și i-am zis că am avut. M-a îndrumat către Casa Armatei. Am ajuns acolo și mi-am pus mâinile în cap, aveam toată solda mea acolo. Mi-am luat solda toată și m-am dus la hotelul Cireșica de lângă Cișmigiu. Și acolo mi-am făcut și eu concediul medical.
Mi-am făcut o echipă cu care am plecat pe front și am ajuns la Debrecen unde i-am ajuns pe cei care făceau parte din Regimentul meu. Ne-am încadrat între ei și am mers la Brno, unde a avut loc bătălia de cucerire a Pragăi. La Praga, rușii se lăudau că românii au cucerit tot, iar la Budapesta Armata a luptat, nu rușii. Rușii s-au bătut în piept că ei au luptat.
Când m-am întors la Budapesta cu soția, a fost organizată o excursie de turism cu tema ”Pe urmele Războiului”. Am vrut să îi arăt soției unde am luptat. Am ajuns în Ungaria, la Budapesta . Eu am tras în palatul lui Miklós Horthy, peste Dunăre unde în dreapta era podul cu cele 9 lanțuri. Aveam sacul de merinde la mine, cu o scoabă de lemn am bătut în palatul parlamentului care este lângă palatul lui Horthy pe Dunăre. Ghidul ungur care era cu noi ne relata că au fost lupte grele aici, că rușii au sacrificat multe pentru eliberare. L-am lăsat să povestească și i-am zis că nu este adevărat că aici a luptat Armata a I-a cu 7 divizii. Ați uitat că românii vă dădeau de mâncare. Ghidul nu credea și i-am zis că eu am luptat aici, i-am arătat scoba de lemn în perete care era bătută de mine.
Pentru mine, România înseamnă patria mea, familia mea.
Frații mei mai mici sunt militarii pe care îi îmbrățișez cu drag.
Le doresc multă sănătate."
Am primit pinteni pentru cizme, mi-a cumpărat și un cal, cu care făceam călărie. În ziua de 10 mai am defilat călare alături de generalul Diviziei prin fața tribunei Regelui. Calul era dresat să se lase într-un genunchi pentru a saluta. După ce am salutat cu Regele la tribună am primit din partea lui 2 poli de aur.
Am urmat liceul Titu Maiorescu din București, la vârsta de 11 ani și 6 luni. Când a fost predată Basarabia, părinții mei au fost duși în Siberia, iar eu am rămas singur. Plângeam că am rămas singur, iar generalul mă îmbărbăta și îmi spunea că vom lua Basarabia înapoi. Când a început războiul, eu aveam 17 ani și am plecat voluntar pentru eliberarea Basarabiei, începând lupta în comuna Tulucești de lângă Galați, lângă lacul Brateș. Am întrebat de ce ne-am oprit aici și mi-au zis că vom face manevră, având ordinele în plicuri sigilate și ore precise când trebuiau deschise. Eu dormeam lângă tun, dar când au început să tragă tunurile peste lacul Brateș către orașul Reni aflat de 22 km de Galați, am sărit. Din acel moment a început misiunea de a cuceri Basarabia.
De la Tulucești, s-a schimbat la Țiganca, unde era Regimentul 6 Mihai Viteazul, care a avut multe pierderi de vieți omenești datorită faptului că cota de ridicare a malului Prutului din Basarabia era mai înalt decât malul din Moldova. De acolo ne-am mutat la Albița, unde, cu ajutorul nemților, am forțat o zonă fortificată a rușilor și am reușit să intrăm în Basarabia. În acel moment, rușii se retrăgeau, iar acolo au fost duse lupte ușoare, până am ajung în Tighina (Bender), la 61 de km de Chișinău.
Comandantul știa că eu sunt din localitatea Tighina și am primit concediu pentru a îmi vizita familia. Eu i-am răspuns că familia mea este în Siberia, iar aici nu mai este decât bunica. Nu aveam voie să plecăm fără armă, așa că am plecat să îmi văd bunica. Ajuns în comună au venit toți colegii de la școală, eram bucuros să îi revăd, pentru că nu ne mai văzusem de pe vremea secetei.
De acolo, am plecat la Odesa, unde am cucerit o cazemată la Dalnic. A fost bătălie mare deoarece era un punct fortificat care trebuia să apere portul Odesa. Am avut rol important acolo pentru că eram mic de statură, mi-a fost dată o grenadă cu explozie întârziată pentru a duce pe crenelul cazematei. După cucerirea camezatei am fost propus pentru academia militară la școala de ofițeri.
Ajuns la Scoala de Ofițeri, toate posturile erau ocupate la artilerie, doar la infanterie mai erau locuri. Eu nu am vrut la infanterie, dar am ales să merg la subofițeri pentru artilerie. Nu am purtat grade de fruntaș, caporal sau sergent, am primit gradul de plutonier elev. După 6 luni am primit la școală o ”circulară de comandă” ,în care se spunea că este nevoie de elevi talentați la Academia Militară în cadrul Institutului Geografic Militar. Au fost 100 de candidați care au dat examen pentru 40 de locuri, unde eu am fost primul și am fost numit Chestor de an. Am făcut academia și institutul geografic militar.
Eu nu am fost membru de partid, am fost monarhist și am rămas monarhist. Care a fost misiunea mea? Ca și directivă de la politic am primit un carnet în care trebuia să notez tot și apoi să il dau profesorului de politic. În ședintă mă făcea codoșul securității și eu nu fac așa ceva cu colegii mei. Mi-am dat demisia în ultimul an. Când mi-am dat demisia am fost trimis la unitate cu gradul de plutonier, subofițer când am fost pe front. Eram avansat sublocotenent. Cand m-am întors am fost anunțat că am fost avansat sublocotenent.
Rușii căutau să ne vâneze pe toți basarabenii, să ne ducă în Basarabia, dar în special pe noi militarii. Colonelul Gheorghe Brătianu, nepotul lui Gheorghe Brătianu – liberalul care îmi era comandant mi-a zis ”Măi puștiule, tu rade-o, dă-ți demisia și du-te undeva în Ardeal că aștia te ridică noaptea și eu nu pot să mă opun”. Am venit în Brașov, unde am cunoscut-o pe prima mea soție, care lucra la primărie. Era șefa Serviciului Stare Civilă. M-am căsătorit cu ea și am dus o viață fericită. Ea s-a stins. Un singur copil care nu a mai vrut frați. Era egoist. A făcut liceul. M-am ocupat de el.
La Institutul de Cercetare și proiectare de pe Nicopole, unde am luat serviciul când mi-am dat demisia, am fost șeful Serviciului Studii și Cercetare și Proiectare teren. Eu proiectam conductele de gaz metan. Aveam carnetul că am dat examen pentru petrol și gaze cu gradul a,b,c și d. Începând de la forarea sondei până la arzătorul din sobă puteam să proiectez.
Dumnezeu mi-a dat zile multe, am ieșit la pensie de la institut.
Cea mai grea grea luptă la care am participat a fost cucerirea Bratislavei, la Bratislava a fost luptă grea. Bratislava fiind capitala Sloveniei, am avut noroc că slovacii luptau partizan, în munți, i-am găsit acolo și imediat ai mei cu armele și vânătorii de munte. Ei nu erau cu cehii, nu se împăcau cu nemții. La Bratislava a fost o delegație guvernamentală și de la București m-a sunat doamna secretară a comitetului central al veteranilor să mă duc la București, la Otopeni, că plec cu delegație guvernamentală la Bratislava. Dar a fost pus o strâmbă aici, ca să nu mă trimită pe mine. Cineva a zis că m-a căutat și nu am răspuns. Au plecat fără mine dar nu m-au uitat. Am decorația lor, mi-au trimis decorația, Slovenia. Am decorația Crucea împotriva comunismului, ce am pățit eu cu această decorație, cu secera și ciocanul. Am fost degradat militar pentru asta. Și după repede m-au recuperat.
S-au interesat și m-au reabilitat, celelalte care le-am avut cele regale toate au fost distruse și brevetele de comunist.
Eu am luptat cinstit pentru țară. Era un ungur, un căpitan maghiar membru de partid la comisariat. El îmi zice că ”Pentru această decorație trebuia să fii în fața plutonului de execuție!” Mi-a dat un livret de soldat și când am văzut de la București, ministrul de război Niculescu Marin, care era locotenent cu mine pe front, unde la Tisa am fost rănit la piciorul stâng, și în spate o schijă de obuz. Eu eram eroul regimentului și mi-a dat livretul dar nu cu gradul de sublocotenent. Și am întrebat de ce nu mi-au trecut gradul de sublocotenent, răspunsul lor a fost că a dat livretul la fel cu cel care a fost rupt când am venit de pe front.
Mi-au distrus decorațiile și brevetele pentru că erau regale și ei erau comuniști. Am Steaua României clasa a IV-a, am primit-o de la rege, am fost decorat, îmi dădea clasa a I-a dar aveam grad inferior ca ofițer superior. Comuniștii au confiscat-o, dar mai târziu mi-au trimis-o înapoi. Steaua de acum este dată de comuniști care a înlocuit-o pe cea regală. Trebuiau să se laude și ei că au eroii României.
Am fost rănit la trecerea Tisei, podul de pontoane când l-am trecut ne mitraliau nemții de pe dig. Am trecut acolo și am pus tunurile ușoare, aveam tunuri germane semiautomate, băgai obuzul, trăgeai, îl arunca afară automat. De acolo, rănit fiind, m-au transportat la Careii Mari, la castelul Károlyi de acolo. Acolo mi-au extras glonțul și de acolo m-a trimis la colegiul Carol de la Craiova. Am ieșit în concediu, războiul nu se terminase, eram cu cârjele și nu aveam familie. Toată leafa mea, nu primeam leafa pe front. Cei care aveau familie primeau leafa acasă. Toate salariile au rămas la banca Casa Armatei. Când m-am întors, la PSD era un locotenent colonel SAS. Tu ai venit să dormi aici în dormitoarele cu soldații? Nu am ce să fac, dacă nu am casă nu am părinți, nu am nimic. M-a întrebat dacă nu am avut salariu și i-am zis că am avut. M-a îndrumat către Casa Armatei. Am ajuns acolo și mi-am pus mâinile în cap, aveam toată solda mea acolo. Mi-am luat solda toată și m-am dus la hotelul Cireșica de lângă Cișmigiu. Și acolo mi-am făcut și eu concediul medical.
Mi-am făcut o echipă cu care am plecat pe front și am ajuns la Debrecen unde i-am ajuns pe cei care făceau parte din Regimentul meu. Ne-am încadrat între ei și am mers la Brno, unde a avut loc bătălia de cucerire a Pragăi. La Praga, rușii se lăudau că românii au cucerit tot, iar la Budapesta Armata a luptat, nu rușii. Rușii s-au bătut în piept că ei au luptat.
Când m-am întors la Budapesta cu soția, a fost organizată o excursie de turism cu tema ”Pe urmele Războiului”. Am vrut să îi arăt soției unde am luptat. Am ajuns în Ungaria, la Budapesta . Eu am tras în palatul lui Miklós Horthy, peste Dunăre unde în dreapta era podul cu cele 9 lanțuri. Aveam sacul de merinde la mine, cu o scoabă de lemn am bătut în palatul parlamentului care este lângă palatul lui Horthy pe Dunăre. Ghidul ungur care era cu noi ne relata că au fost lupte grele aici, că rușii au sacrificat multe pentru eliberare. L-am lăsat să povestească și i-am zis că nu este adevărat că aici a luptat Armata a I-a cu 7 divizii. Ați uitat că românii vă dădeau de mâncare. Ghidul nu credea și i-am zis că eu am luptat aici, i-am arătat scoba de lemn în perete care era bătută de mine.
Pentru mine, România înseamnă patria mea, familia mea.
Frații mei mai mici sunt militarii pe care îi îmbrățișez cu drag.
Le doresc multă sănătate."