„Am rămas orfan de tată în copilărie de mic. Tatăl meu, fost învățător, a murit după ce a venit din Primul Război Mondial deoarece a fost rănit grav la Mărăşeşti, în Primul Război Mondial, unde a luptat sub comanda generalului Cicerone Săndulescu, care i-a fost naş de botez.
La 20 de ani, am absolvit Școala Militară și am plecat în război în cadrul Batalionului 3 Vânători de Munte.
Timp de trei ani, am luptat numai în linia întâi, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe mai multe fronturi din ţară şi din străinătate. Am luptat în Rusia, în Ungaria şi în Slovacia. În Munţii Tatra am prins zile foarte grele. Mi-a degerat un deget fiindcă îl ţineam mereu pe trăgaciul pistolului-mitralieră.
Din război mi-au rămas schije. Una lângă nervul sciatic. Când eram pe frontul din Moldova, mă plimbam noaptea prin spatele tranşeelor şi aşteptam să vină căruţa cu mâncare. Doar pe întuneric ni se aducea hrană, ca să nu fie zăriţi de inamici. Am auzit zgomotul obuzelor de Katiuşe. M-au nimerit și câteva schije mi-au făcut răni mici.
A fost o viață foarte grea. Ziua luptam, noaptea ne culcam pe zăpadă, că nu aveam unde. Foloseam sacul de merinde pe post de pernă, să nu îmi înghețe fața. Din cauza gerului și a dormitului pe zăpadă nu am mai auzit cu urechea dreaptă 11 ani.
În Cehia, am cucerit zona munte cu munte. Ultima dată, am eliberat de nemţi o parte foarte frumoasă, care acum este o zonă turistică, în Cehia – Vel´ká. Acolo există încă o plachetă în memoria ostaşilor români care au eliberat regiunea şi soția mea a descoperit și numele meu trecut pe plachetă. Pe placă scrie că zona a fost eliberată de Compania 1 Vânători de Munte, condusă de căpitan Cicerone Păunescu.
Sfârşitul râzboiului m-a găsit la graniţa cu Cehia, într-o ultimă luptă cu un general rus trădător care trecuse de partea nemţilor.
Ajuns într-o pădure, a venit acolo un soldat pe motocicletă, de la comandament, ca să ne spună că s-a terminat războiul. În faţa noastră era un general rus, Vlasov, care se dăduse de partea nemţilor. S-a pus cu foc pe noi, când am ieşit să ne bucurăm de veste. Am reuşit şi l-am alungat. Nici ei nu ştiau că se terminase războiul. Atunci am pierdut un ostaş alături de care luptasem de la începutul războiului. Mi-a părut tare rău de el, parcă mai mult decât de oricine.
Am primit numeroase decoraţii, cum ar fi Steaua şi Crucea României, dar şi „Eliberarea de sub jugul fascist” şi o înaltă distincţie militară a Slovaciei.
Urmărește interviul accesând linkul următor: http://https://youtu.be/cK447h61_NY
