,,Eu nu mă consider erou, eroi sunt cei care și-au dat viața.” Ioan Poenaru, veteran de război
Născut în comuna Vultureni, județul Bacău, în data de 5 iunie 1923, veteranul de război Ioan Poenaru împlinește anul acesta venerabila vârstă de 100 de ani. Și-a început educația la Școala din Țigănești, după care a continuat la Chișinău până la evacuarea Basarabiei din aprilie 1944 și a încheiat-o la Bacău și București. ,,Pe front am plecat în august 1944. Regimentul din care am făcut parte era din Tecuci, dar era evacuat în sudul țării, în județul Teleorman, comuna Salcia, aproape de Dunăre.
Acolo s-a făcut instrucția și tot ce trebuia pentru front. Armata română a participat pe două fronturi dintre care prima parte în răsărit, în Rusia, unde pe 22 august 1944 unitatea de la Salcia se pregătea să meargă. "Ne-am îmbarcat în tren, iar în data de 23 august, dimineața, ne aflam în Gara de Nord din București, urmând ca din oră în oră să plecăm pe front. În dimineața de 24 august a venit comandantul regimentului și le-a zis tuturor că o să avem pace pentru că noaptea se încheiase armistițiul cu rușii. Unitățile germane din garnizoana București au fost avertizate că au voie să se retragă din țară fără lupte, dar nu au acceptat. Aveau o unitate de elită amplasată la București, pe lângă Băneasa și am intrat în luptă chiar în seara de 24 august. Din luptele acestea rețin că erau trenuri cu ambulanțe care cărau continuu răniții. Lupta aceasta a durat până pe 29 august. Pe străzi și în șanțuri era plin de morți nemți și români. În data de 29 august au apărut o serie de unități de aviație care au bombardat Pădurea Otopeni. În această situație nemții au pornit spre Ploiești. Am trecut Mureșul, cu bărcile, noaptea, iar într-un sat de acolo a fost tragedia de la Oarba. A durat de pe 12 pe 26 septembrie. Dezavantajul nostru era că, în timp ce nemții puteau să vadă toată valea, noi nu puteam vedea nimic din tranșee. Au fost peste 11000 de morți. De aici s-a mers înspre apus luptând, ei în retragere, noi în înaintare și am ajuns la 25 octombrie 1944 în localitatea Carei, la nord de Oradea. Acolo, populația a primit armata română cu bucurie, steaguri și covoare la balcoane. Ne-am bucurat și noi. 25 octombrie a rămas de atunci sărbătoarea armatei. Și atunci ca și acum îmi pun întrebarea: Doamne, cum de am scăpat?” – colonel (rtr.) Ioan Poenaru, veteran de război.
În semn de apreciere pentru sacrificiile depuse și al dragostei față de țară, veteranul a primit din partea reprezentanților Bazei 95 Aeriană simboluri ale recunoștinței și aprecierii pentru faptele de vitejie și curaj. Veritabil model de vitejie, devotament și responsabilitate, bravul nostru veteran a scris istoria și reprezintă un exemplu pentru noi toți. Considerând că datoria și sacrificiul suprem nu pot fi contestate, abnegația pe care a dovedit-o apare astăzi, mai mult ca niciodată, din culisele istoriei, spre a ne oferi o lecție de viață.
Cinste și onoare veteranilor de război!
Foto, text: lt. Mădălina Burlacu
Născut în comuna Vultureni, județul Bacău, în data de 5 iunie 1923, veteranul de război Ioan Poenaru împlinește anul acesta venerabila vârstă de 100 de ani. Și-a început educația la Școala din Țigănești, după care a continuat la Chișinău până la evacuarea Basarabiei din aprilie 1944 și a încheiat-o la Bacău și București. ,,Pe front am plecat în august 1944. Regimentul din care am făcut parte era din Tecuci, dar era evacuat în sudul țării, în județul Teleorman, comuna Salcia, aproape de Dunăre.
Acolo s-a făcut instrucția și tot ce trebuia pentru front. Armata română a participat pe două fronturi dintre care prima parte în răsărit, în Rusia, unde pe 22 august 1944 unitatea de la Salcia se pregătea să meargă. "Ne-am îmbarcat în tren, iar în data de 23 august, dimineața, ne aflam în Gara de Nord din București, urmând ca din oră în oră să plecăm pe front. În dimineața de 24 august a venit comandantul regimentului și le-a zis tuturor că o să avem pace pentru că noaptea se încheiase armistițiul cu rușii. Unitățile germane din garnizoana București au fost avertizate că au voie să se retragă din țară fără lupte, dar nu au acceptat. Aveau o unitate de elită amplasată la București, pe lângă Băneasa și am intrat în luptă chiar în seara de 24 august. Din luptele acestea rețin că erau trenuri cu ambulanțe care cărau continuu răniții. Lupta aceasta a durat până pe 29 august. Pe străzi și în șanțuri era plin de morți nemți și români. În data de 29 august au apărut o serie de unități de aviație care au bombardat Pădurea Otopeni. În această situație nemții au pornit spre Ploiești. Am trecut Mureșul, cu bărcile, noaptea, iar într-un sat de acolo a fost tragedia de la Oarba. A durat de pe 12 pe 26 septembrie. Dezavantajul nostru era că, în timp ce nemții puteau să vadă toată valea, noi nu puteam vedea nimic din tranșee. Au fost peste 11000 de morți. De aici s-a mers înspre apus luptând, ei în retragere, noi în înaintare și am ajuns la 25 octombrie 1944 în localitatea Carei, la nord de Oradea. Acolo, populația a primit armata română cu bucurie, steaguri și covoare la balcoane. Ne-am bucurat și noi. 25 octombrie a rămas de atunci sărbătoarea armatei. Și atunci ca și acum îmi pun întrebarea: Doamne, cum de am scăpat?” – colonel (rtr.) Ioan Poenaru, veteran de război.
În semn de apreciere pentru sacrificiile depuse și al dragostei față de țară, veteranul a primit din partea reprezentanților Bazei 95 Aeriană simboluri ale recunoștinței și aprecierii pentru faptele de vitejie și curaj. Veritabil model de vitejie, devotament și responsabilitate, bravul nostru veteran a scris istoria și reprezintă un exemplu pentru noi toți. Considerând că datoria și sacrificiul suprem nu pot fi contestate, abnegația pe care a dovedit-o apare astăzi, mai mult ca niciodată, din culisele istoriei, spre a ne oferi o lecție de viață.
Cinste și onoare veteranilor de război!
Foto, text: lt. Mădălina Burlacu
