Campania „Onor Veteranilor de Război”, ajunsă la cea de-a șasea ediție, a debutat, la Palatul Cercului Militar Național din București, cu activitatea de pregătire și împachetare a cadourilor destinate veteranilor de război din România.
Campania deschide seria manifestărilor organizate de MApN cu prilejul Zilei Veteranilor de Război și reprezintă un gest de recunoștință față de sacrificiul militarilor români care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. În prezent, în România mai sunt în viață 288 de veterani de război și opt văduve de război.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai mediului cultural și ai societății civile.
Campania se desfășoară cu sprijinul asociațiilor „O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect” și „Alături de Eroi”, precum și al sponsorilor: CEC Bank, Banca Comercială Română, Poșta Română, Unilever România, Bimbo România, Carpatina, Boromir, Alexandrion Group, STRADALE, Scandia Food, Association of the United States Army, Asociația „Camarazii”, Țucă Zbârcea & Asociații.