Ziua veteranilor de război este unul dintre cele mai emoționante momente pentru noi toți.
În preajma unui veteran ni se nasc sentimente de reală apreciere, de onoare și bucurie că încă mai putem auzi voci de dincolo de veac, voci ale unor militari care au fost trecuți prin cele mai aprige încercări și greutăți izvorâte din neiertătorul cuvânt război.
Cuvintele noastre nu sunt îndeajuns să le mulțumim pentru tot ce au făcut în viața lor de nici mai mult nici mai puțin de 100 de ani.
Batalionul 53 Geniu ,,Scorilo”, în colaborare cu Centrul militar județean Hunedoara și cu Asociația veteranilor de război, filiala Hunedoara a întreprins onoranta misiune de-a felicita, aplauda și-a oferi simbolic un tort și o diplomă aniversară tuturor veteranilor de război din județul Hunedoara cu ocazia împlinii venerabilei vârste de 100 de ani. De la Zam la Brănișca, la Brad, la Cerj și mai apoi la Orăștie drumul împărțirii cadourilor către veteranii de război a fost unul cu o încărcătură emoțională aleasă.
Fiind întrebați cum văd cele petrecute în viața lor, veteranii de război, cu o seninătate smintitoare, au afirmat că nu au făcut nimic altceva decât să își îndeplinească jurământul față de neam și țară. Un real exemplu pentru noi toți, cei care sub culorile drapelului României, am jurat credință patriei noastre.
În județul Hunedoara sunt 5 veterani de razboi cu vârsta de 100 ani și încă 31 cu vârste apropiate de 100 ani. Fiecare veteran de război a primit un pachet cadou ca semn de recunoștință pentru întreaga activitate.
Fiind copleșit de energia momentelor petrecute pe timpul activităților, Plt. Andrei Geroge, fotograful de serviciu, a exclamat la sfârșit de zi:
- Azi am vazut 503 ani, o jumătate de mileniu! Sunt așa de mulți ani adunați de la 5 veterani de război încât îți este greu să spui cifra. Câtă onoare în a mai putea să îi vedem și să îi ascultăm!
Text: Cpt. Lipșa Alin Bogdan
Foto: Plt. Andrei George